EXCELENŢĂ,
Cu ocazia zilei Dumneavoastră de naștere, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele meu personal și al poporului Republicii Moldova, cele mai sincere și calde felicitări, însoțite de urări de sănătate deplină, fericire și bunăstare.
Permiteți-mi să remarc, cu acest prilej, progresul continuu pe care îl înregistrează Republica Populară Chineză de la aflarea Dumneavoastră la conducerea țării, aducând beneficii substanțiale poporului chinez. Vă urez succes pe mai departe în eforturile de a ghida națiunea chineză spre noi realizări și îmi exprim încrederea că, în pofida provocărilor numeroase și complexe, statele noastre au în față un viitor sigur și prosper.
De asemenea, constat cu bucurie că bunele relații de prietenie și colaborare dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză se află într-o continuă ascensiune. În acest context, reconfirm deplina disponibilitate a țării mele de a colabora cu Dumneavoastră în vederea extinderii dialogului politic bilateral și multilateral, precum și întru valorificarea plenară a enormului potențial existent în toate domeniile de cooperare.
Totodată, permiteți-mi să profit de ocazia specială pentru a exprima profunda recunoștință pentru asistența și sprijinul constant oferite Republicii Moldova de către Republica Populară Chineză.
Reiterând felicitările și urările de bine prilejuite de celebrarea zilei Dumneavoastră de naștere, Vă rog să acceptați, Excelenţă, asigurarea înaltei mele consideraţii.