Mesaj de felicitare adresat Președintelui Italiei, Sergio Mattarella, cu ocazia aniversării zilei sale de naștere

EXCELENȚĂ,

 

Vă felicit cordial cu ocazia celebrării zilei de naştere, dorindu-Vă multă sănătate, bucurii, viață lungă și realizarea plenară a obiectivelor importante pentru țara Dumneavoastră.

Folosesc prilejul deosebit pentru a remarca bunele relații de prietenie și cooperare dintre Moldova și Italia. Îmi exprim convingerea că, prin eforturi comune, aceste legături bilaterale vor cunoaște o dezvoltare dinamică continuă, fortificîndu-se în spiritul colaborării reciproc avantajoase, spre beneficiul ambelor popoare.

Reiterînd urările și felicitările aniversare, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurările înaltei mele consideraţii.