Stimați concetățeni,
Vă felicit călduros cu ocazia Zilei Europei, care coincide, în acest an, cu marcarea a șapte decenii de la renumita și emblematica Declarație a ministrului francez Robert Schuman, care a propus o nouă formă de organizare a statelor europene. Ideea s-a cristalizat un an mai târziu prin semnarea, la Roma, a Tratatului de constituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, dezvoltată ulterior în Uniunea Europeană. Nu putem ști cum ar arăta Europa dacă nu i-ar fi avut pe un Konrad Adenauer, un Robert Schumann, sau un Jean Monnet, vizionari de o excepțională inteligență și rafinament politic, care au identificat și au impus unica posibilitate fiabilă a unei Europe comune pașnice, liberă de rivalități și tendințe revizioniste într-o Europa pustiită de cel de-al Doilea Război Mondial.
Sărbătoarea de astăzi reprezintă un frumos prilej pentru a marca pacea, unitatea și prosperitatea pe continentul european. Aceste valori, alături de cele ale democrației și statului de drept, au inspirat consolidarea și dezvoltarea sistemului european modern; tot acestea ghidează Republica Moldova în actualul ei proces de modernizare.
Unul din elementele esențiale ale modernizării țării noastre îl reprezintă Acordul de Asociere, a cărui implementare permite avansarea rapidă pe calea apropierii de standardele europene în întreaga lor complexitate. Prin realizările pe care le-am obținut până în prezent, dar și prin cele pe care ni le propunem în viitorul apropiat, creăm noi condiții pentru dezvoltarea economică a țării, pentru sporirea bunăstării cetățenilor, pentru mai multă stabilitate și siguranță în ziua de mâine. Modernizarea Republicii Moldova înseamnă, în primul rând, valorificarea plenară a posibilităților și instrumentelor propuse de către partenerii noștri europeni – cadru oferit atât prin intermediul Acordului de Asociere, cât și al celui de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv cu Uniunea Europeană.
Solidaritatea, ca valoare intrinsecă a parteneriatului nostru cu statele europene, s-a conturat în mod esențial pe fundalul pandemiei de Covid-19. Această perioadă de grea cumpănă pune la încercare sistemul de sănătate și încetinește ritmul de creștere economică a țării noastre. Uniunea Europeană demonstrează, prin acțiuni concrete, că este alături de Republica Moldova și de cetățenii ei, confirmându-și statutul de donator-cheie.
În mod cert, Republica Moldova este o țară europeană, atașată valorilor general-umane. Vom continua să edificăm punți solide cu statele Uniunii Europene cu încrederea în viitorul prosper al acestui parcurs, susținut de noi oportunități de cooperare reciproc avantajoasă.
La Mulți Ani de Ziua Europei!