CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Declarația de presă a Președintei Maia Sandu după întrevederea cu Președintele Letoniei, Egils Levits

Domnule Președinte Egils Levits,

Bine ați venit la Chișinău! Această vizită a fost planificată de mai mult timp și vă mulțumesc pentru faptul că ați acceptat invitația mea de a ne vizita țara.

Vizita dumneavoastră continuă buna tradiție a relațiilor dintre Republica Moldova și Republica Letonia, pe care ne dorim să le dezvoltăm în continuare.

Apreciem mult faptul că Moldova rămâne o țară prioritară în Politica de Cooperare pentru Dezvoltare a Letoniei, în cadrul căreia sunt finanțate zeci de proiecte în multe domenii, inclusiv dezvoltare economică, educație - tinerii din Republica Moldova beneficiază de burse de studii și cercetare în Letonia, sau politici de reintegrare.

Chiar acum avem 10 polițiști de frontieră care se află la instruiri în Letonia. 2 ofițeri letoni sunt detașați în Misiunea Frontex din Moldova. Apreciem buna cooperare care există la nivel de poliție de frontieră din ambele state și ajutorul acordat în consolidarea capacităților de management al frontierelor.

Apreciem buna cooperare la nivelul administrațiilor publice locale. Avem semnate deja 27 acorduri de colaborare între administrațiile publice locale din Republica Moldova și localitățile din Letonia.

Suntem interesați să cooperăm în domeniul comunicării strategice și al securității informaționale, în consolidarea domeniului afacerilor interne, folosind experiența Letoniei.

De asemenea, suntem foarte interesați să continuăm colaborarea în domeniul combaterii corupției, în special în cadrul comisiilor rogatorii pentru a identifica și recupera bunurile furate și a sancționa persoanele care au jefuit statul și cetățenii Republicii Moldova.

Foarte important, Letonia este o mare susținătoare a aspirațiilor europene ale Republicii Moldova. Acum câteva săptămâni, Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană și contăm pe sprijinul Dvs și a Guvernului de la Riga pentru obținerea statutului de țară candidat.

Avem un mare potențial de creștere în relațiile economice, dar și în consolidarea contactelor sociale și culturale dintre țările noastre. Însă pentru aceasta avem nevoie, întâi de toate, de pace.

Stimate domnule Președinte,

Trecem printr-o perioadă foarte grea pentru regiunea noastră, dar mai ales pentru Ucraina. De șase săptămâni armata rusă atacă orașele și satele din țara vecină. Mii de oameni nevinovați au fost uciși - sute dintre ei copii. Am văzut cu toții imagini cu atrocitățile din Bucea, Irpin și Hostomel. Milioane de oameni și-au părăsit locuințele și țara, din cauza războiului. Tragedia ucraineană ne vizează pe toți. Acest război trebuie oprit.

Republica Moldova a condamnat ferm agresiunea militară,  am chemat la restabilirea păcii din prima zi a conflictului. Iar moldovenii s-au solidarizat cu refugiații ucraineni și i-au primit în casele lor.

Aproape 95 de mii de refugiați din țara vecină rămân în Moldova, jumătate dintre ei sunt copii. E un număr mare pentru noi, o țară cu o populație de aproximativ 2,6 milioane de oameni. De aceea am cerut ajutorul partenerilor externi pentru a reloca o parte din refugiații de pe teritoriul țărilor lor.

Apreciez faptul că Letonia a acceptat să primească 500 de refugiați ucraineni ajunși în Moldova. Primul grup, compus din 30 persoane, va pleca spre Letonia chiar astăzi cu avionul prezidențial. Mulțumim și pentru ajutorul umanitar transportat astăzi la Chișinău.

Stimate domnule Președinte,

Este clar că războiul din Ucraina va afecta mult Moldova. S-au oprit importurile și exporturile spre piețele din Est. Deschiderea pieței letone pentru produsele moldovenești ar reprezenta un ajutor direct și clar pentru antreprenorii din Moldova.

În acest context, suntem recunoscători pentru decizia Guvernului dumneavoastră de a permite tranzitul transportului rutier de mărfuri din Republica Moldova, fără acte permisive, până la sfârșitul lunii iunie.

În pofida greutăților și crizelor cu care ne confruntăm, vrem să continuăm proiectele noastre de dezvoltare a Republicii Moldova, de consolidare a instituțiilor democratice, de reformare a justiției, de combatere a corupției, de crearea oportunităților economice. Vrem să consolidăm reziliența statului și să oferim cetățenilor un parcurs și un viitor european.

În această perioadă grea, trebuie să facem tot ce ne stă în putere ca să oprim tragedia, crimele și distrugerile războiului. Trebuie să dăm prioritate solidarității, ajutorului reciproc, intereselor comune și salvării vieților. E datoria noastră, a oamenilor de bună credință, să facem acest lucru. Pentru oamenii din Ucraina, pentru pacea în regiune, pentru viitorul nostru comun, prosper și liber.