Domnilor Militari,
Excelența Voastră Domnule Ambasador,
Onorată asistență,
Sunt onorată să fiu astăzi prezentă la această ceremonie, pentru a exprima aprecierea personală, dar și recunoștința și susținerea noastră, a tuturor, militarilor Armatei Naționale implicați în misiunea de pacificare în teatrul de operații din Kosovo.
Prin participarea militarilor săi la operațiile internaționale de menținere a păcii, Republica Moldova nu doar își valorifică potențialul uman, ci și consolidează relațiile de cooperare cu partenerii externi, amplificând gradul de încredere al acestora în capacitățile țării noastre de a furniza pace și stabilitate.
Prestația dumneavoastră, stimați militari, în cadrul diferitor activități de cooperare internațională, implicarea constantă și responsabilă în exerciții de instruire crește nivelul de pregătire militară și cultivă o abordare profesionistă față de importanța promovării păcii și securității în lume.
Fără îndoială, succesul acestor eforturi este rezultatul unei cooperări îndelungate și productive cu partenerii noștri internaționali.
Folosind această ocazie, țin să aduc mulțumiri Statelor Unite ale Americii și Republicii Italiene pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în consolidarea capabilităților de instruire a militarilor noștri care participă în misiuni și pentru sprijinul logistic de care beneficiază contingentul Armatei Naționale în teatrul de operații din Kosovo.
În acești ani, peste 500 de militari ai Armatei Naționale au trecut prin diverse misiuni și operații internaționale de menținere a păcii, inclusiv KFOR . Îmi exprim aprecierea și recunoștința față de acești militari care își îndeplinesc cu profesionalism misiunile în teatrele de operații, riscându-și viața în numele angajamentelor luate de Republica Moldova ca membru al comunității internaționale.
Mă voi asigura că, în procesul de modernizare a Armatei Naționale se va pune accent pe dezvoltarea capabilităților în acest domeniu.
Stimați militari,
Parcurgând cu multă perseverență etapele de pregătire pentru această operațiune, în condițiile dictate de situația epidemiologică, am încrederea că, asemeni colegilor din contingentele precedente, veți avea o prestație foarte bună și veți reprezenta cu demnitate drapelul Republicii Moldova.
Îmi exprim certitudinea că abilitățile și cunoștințele dumneavoastră vă vor ajuta să interacționați eficient cu militarii altor state, dar și să creați relații constructive cu populația locală, contribuind astfel la menținerea unui mediu sigur și stabil în Balcanii de Vest.
Domnilor militari,
Vă rog să transmiteți membrilor familiilor dumneavoastră mulțumirile noastre sincere pentru înțelegerea și sprijinul moral pe care vi le acordă.
Mergeți cu bine și vă așteptăm sănătoși acasă. Vă urez succes în continuare în nobila misiune de a sluji țara sub tricolor și peste hotarele ei!