Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti și-a încheiat, astăzi, 12 decembrie a.c., vizita în Turkmenistan, unde a participat la Conferința internațională “Politica de neutralitate: cooperare internațională pentru pace, securitate și dezvoltare”.
La Așgabat, șeful statului a avut întrevederi bilaterale cu președintele turkmen, domnul Gurbangulî Berdîmuhamedov și președintele georgian, domnul Ghiorghi Margvelașvili.
Nicolae Timofti a ținut un discurs în care a vorbit despre poziția Republicii Moldova cu privire la conceptul de neutralitate.
Vă prezentăm mai jos discursul:
„Stimate Domnule Președinte Gurbangulî Berdîmuhamedov,
Doamnelor și Domnilor,
Onorată asistență,
Pentru început permiteți-mi să-mi exprim adânca recunoștință față de Excelența Sa, Domnul Președinte Berdîmuhamedov, pentru invitația de a participa la acest important eveniment.
Această reuniune de nivel înalt, cu o tematică ce vădește preocupările actuale ale statelor noastre, face posibilă aprofundarea relațiilor ce ne leagă, în numele păcii și bunei înțelegeri între popoare.
Țin să Vă adresez, Stimate Domnule Președinte, cele mai cordiale felicitări, însoțite de sincere urări de bine pentru poporul acestei frumoase şi primitoare țări, cu prilejul aniversării a 20-a a statutului de neutralitate permanentă, de o însemnătate specială în istoria Turkmenistanului.
Comunitatea internațională, prin adoptarea la 12 decembrie 1995 a unei Rezoluției speciale ONU, în cadrul sesiunii Adunării Generale, a recunoscut acest statut.
Și Republica Moldova face parte din grupul statelor neutre. Prin proclamarea în Constituție, acum 21 de ani, a statutului de neutralitate, am decis să nu facem parte din alianțe și organizații internaționale cu caracter militar, şi să ne abținem de la alte acțiuni de natură similară.
Neutralitatea, însă, în opinia mea, nu trebuie privită ca un concept dogmatic, static şi restrictiv. Acest statut nu exclude participarea la acțiuni de menținere a păcii, de neadmitere a utilizării forței pentru soluționarea conflictelor.
Începând cu 2003, Republica Moldova s-a încadrat, sub egida ONU, în misiuni pacificatoare într-o serie de țări, printre care Liberia, Sudanul de Sud și Coasta de Fildeș.
Din 2014, militarii moldoveni fac parte din misiunea KFOR în Kosovo. Aliniindu-ne la Politica comună a Uniunii Europene de securitate şi apărare, participăm la soluționarea crizelor din Mali și Republica Centrafricană.
Credem că e de datoria noastră să fim nu doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate.
În fața diverselor provocări armate, inclusiv atentate teroriste, care s-au întețit în lume în ultimii ani, și au făcut numeroase victime, soluția este, în mod evident, conjugarea eforturilor și acțiunilor tuturor statelor care pledează pentru reinstaurarea păcii și liniștii.
Mai mult, în contextul evenimentelor tragice din estul Ucrainei, putem vorbi despre necesitatea elaborării unei strategii pentru întreaga regiune, capabilă să răspundă provocărilor de ordin politic, economic şi de securitate.
În Republica Moldova suntem preocupați de situația din regiunea secesionistă transnistreană. Dorim să identificăm o soluție politică cuprinzătoare şi de durată pentru acest conflict care să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova.
În context, doresc să mulțumesc tuturor participanților la acest for internațional pentru susținerea neobosită a suveranității, independenței şi integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Am fost nevoiți să constatăm că statutul nostru de neutralitate nu a fost și nu este respectat de către Federația Rusă, care își menține trupele militare în regiunea transnistreană, deși la Reuniunea OSCE de la Istanbul, în 1999, s-a angajat să-și retragă de acolo trupele militare şi stocurile de muniții.
Reiterez pe această cale poziția Republicii Moldova cu privire la necesitatea finalizării retragerii stocurilor de muniții şi forțelor militare ale Federației Ruse de pe teritoriul țării noastre. De asemenea, pledăm pentru transformarea operațiunii de pacificare din zonă de securitate în una civilă cu mandat internațional.
Ca urmare a refuzului Federației Ruse de a-și retrage trupele militare, forțe politice de la Chișinău au sesizat la Curtea Constituțională dispozițiile privind neutralitatea, stipulate în articolul 11 din Legea Supremă.
Autorii sesizării arată că dislocarea unor trupe militare străine în regiunea estică a Republicii Moldova aduce atingere statutului de neutralitate, determină nerealizarea de facto a acestei prevederi constituționale, și de aceea această prevedere trebuie lovită de nulitate juridică, atât timp cât trupe militare străine se află pe teritoriul țării noastre.
Stimate Domnule Președinte,
Doamnelor și Domnilor,
Experiența statelor neutre variază de la o țară la alta, dar ele au un numitor comun: promovarea păcii şi stabilității.
Republica Moldova a dezvoltat, de-a lungul anilor, raporturi solide cu organizaţii internaţionale şi regionale, precum ONU, OSCE și Consiliul Europei; a stabilit relaţii de cooperare cu ţările membre şi cele partenere ale NATO, menite să combată amenințările şi să consolideze capacitățile naționale de securitate şi apărare.
Încercăm să utilizăm conceptul de neutralitate într-o manieră care să permită contracararea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale.
Principiul de neutralitate nu este aplicabil în raport cu organizațiile criminale, extremismul, terorismul și încălcările dreptului internațional.
Toate statele lumii, inclusiv cele neutre, trebuie să se solidarizeze și să facă front comun împotriva acțiunilor teroriste care atentează la cele mai importante valori ale umanității.
În final, doresc să mulțumesc încă o dată gazdei evenimentului, pentru ospitalitate și pentru excelenta organizare a conferinței.
Urez, de asemenea, toate cele bune tuturor Dumneavoastră, participanți la acest for.
Vă mulțumesc pentru atenție.”