CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

„Sunt convins că și în această situație regională complicată vom rămâne uniți sub tricolor”

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi, 27 aprilie a.c., la ședința solemnă a Parlamentului, consacrată celebrării a 25 de ani de la legiferarea Drapelului de stat.

Șeful statului a rostit următorul discurs în fața asistenței:

„Stimați concetățeni,

Onorat Parlament,

Doamnelor și domnilor,

În această atmosferă solemnă, de cinstire a drapelului de stat al Republicii Moldova, ne amintim, în mod inevitabil, de acea perioadă, devenită deja istorică, în care am înălțat deasupra noastră culorile albastru, galben și roșu.

Mai întâi am manifestat pe străzi, înfășurați în tricolor, cu privirile arzând, pline de mândrie și speranță.

După aceea, în Parlament, în 1990, am săvârșit acel act prin care am aprobat tricolorul ca simbol oficial al Republicii Moldova.

A fost un semn de restabilire a memoriei istorice.

Drapelul nostru, stropit cu sânge în perioadele de cumpănă, simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului, reflectă principiile lui democratice și tradiția istorică a poporului.

Vă îndemn să ne aplecăm frunțile în memoria tuturor celor care au murit sub tricolor, în numele Independenței țării noastre și a unui viitor demn pentru urmași.

/pauză pentru reculegere/

Doamnelor și domnilor,

De 25 de ani arborăm tricolorul pe care este imprimată Stema de stat, cu ocazia unor ceremonii și alte solemnități. Este bine să-l arborăm și-n zile obișnuite, pentru a cultiva și a menține spiritul patriotic în rândul cetățenilor, mai ales printre cei de vârstă tânără.

Sunt deosebit de recunoscător militarilor, dar și persoanelor civile care arată un respect profund tricolorului și îl slujesc cu onoare și credință.

Ne amintim cu emoție de momentele în care drapelul de stat este arborat cu ocazia unor competiții internaționale câștigate de sportivii moldoveni, cărora le mulțumesc pentru că ne dau posibilitatea să ne mândrim cu ei și cu țara noastră.

Frumoasele și emoționantele manifestații care au loc astăzi, la Chișinău și în alte localități, cu ocazia Drapelului de stat și a Stemei de stat, sunt extrem de importante pentru consolidarea spiritului cetățenesc și patriotic în țara noastră.

Cred că în toți acești ani noi am încercat să ne ridicăm la înălțimea tricolorului, a semnificației sale simbolice.

Este adevărat că nu toate deciziile care s-au luat și acțiunile care s-au făcut în acest stat au fost în corespundere cu semnificația tricolorului.

Rămâne să dovedim de acum înainte că suntem demni de cele trei culori și hotărâți în tot ceea ce întreprindem, fără să ne clătinăm sau să ne întoarcem în trecut.

Au fost perioade în care drapelul de stat a fost tratat fără respect și chiar cu ostilitate.

Dar nimeni n-a reușit să-l coboare de pe catarg sau, cu atât mai puțin să-l smulgă din inimile noastre.

Sunt convins că și în această situație regională complicată vom rămâne uniți sub tricolor.

Integrarea în Uniunea Europeană se produce sub același steag, în numele patrioților care l-au fluturat în anii devenirii noastre naționale.

Ei au avut același crez, de situare a Republicii Moldova în rândul popoarelor civilizate din marea Europă.

Sunt convins că într-o zi, sub același drapel, vom marca și acest eveniment, de reîntoarcere a noastră în spațiul european.

Onor la tricolor!

Vă mulțumesc”.