Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a discutat cu cetățenii moldoveni care locuiesc acolo. Șefa statului a menționat că Irlanda e o țară care demonstrează că dezvoltarea economiei și îmbunătățirea calității vieții îi poate face pe oameni să revină acasă, chiar și după zeci de ani petrecuți în afară.
„Comunitatea moldovenilor noștri care se află aici, în Irlanda, înțelege pe deplin că drumul european generează oportunități; ei au avut ocazia să se convingă pe exemplul irlandez. Le-am mulțumit pentru că sprijină și promovează calea aleasă de țara noastră și pentru modul în care se implică în dezvoltarea țării”, a spus Președinta.
Șefa statului a menționat că, în Irlanda, a întâlnit moldoveni care au devenit antreprenori: „M-am bucurat să cunosc cetățeni de-ai noștri care au construit prin multă muncă afaceri care ne promovează țara și produsele. Ei reușesc, prin eforturi zilnice, pe parcursul multor ani, să formeze imaginea unui popor harnic și onest”.
Totodată, Președinta a subliniat că Moldova se schimbă prin investițiile care se fac în drumuri, grădinițe, școli și spitale, în satele și în orașele noastre. „I-am îndemnat să continue să ne promoveze țara - prin modul în care vorbesc despre Moldova, prin tradițiile pe care le păstrează, prin contactele de afaceri pe care le stabilesc. I-am încurajat să participe la evenimentul Diaspora Invest, organizat de Agenția de Investiții, pentru a pune bazele unor noi căi prin care putem dezvolta țara, împreună”, a conchis Președinta Maia Sandu.