Președinta Maia Sandu a participat, astăzi, la Forumul cadrelor didactice din universități și colegii pedagogice. În cadrul evenimentului, șefa statului a subliniat că Republica Moldova are nevoie de profesori bine pregătiți în toate instituțiile de învățământ din țară.
„Vrem să avem universități puternice în Moldova. Universitățile nu sunt doar centre de învățare, ci și incubatoare de schimbare socială”, a declarat Președinta.
În ultimii trei ani, universitățile și colegiile noastre, inclusiv cele cu profil pedagogic, beneficiază de finanțări în sumă de 700 de milioane de lei, în cadrul proiectului „Învățământul superior în Moldova”, susținut financiar de Banca Mondială. Aceasta este cea mai mare investiție din ultimii 30 de ani. Iar, în acest an, s-a alocat 34 de milioane de lei pentru dublarea burselor pentru studenții de la specialitățile pedagogice.
„Vom continua în același ritm. Tinerii din Moldova merită să obțină studii superioare competitive aici, acasă, iar profesorii - să beneficieze de aceleași posibilități și oportunități ca orice profesor din universitățile europene”, a remarcat șefa statului.