CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului îi îndeamnă pe conaționalii stabiliți peste hotare să participe, în următoarele luni, la evenimentele „Diaspora Invest”

Președinta Maia Sandu  menționează că mulți dintre conaționalii plecați peste hotare își doresc să revină în țară, și aici, acasă, să deschidă o afacere.  „La întâlnirile cu diaspora, deseori tinerii mă întreabă despre oportunitățile de investiții de acasă și despre instrumentele prin care statul susține mediul de afaceri. Știu că mulți dintre ei  au reușit să facă afaceri de succes în țările în care au plecat, au acumulat experiențe valoroase și ne dorim să-i revedem acasă cât mai curând”,  subliniază șefa statului.  

În acest sens, Președinta Maia Sandu precizează că evenimentele „Diaspora Invest”, organizate de Agenția de Investiții, în parteneriat cu autoritățile naționale, sunt un bun prilej pentru ca moldovenii din diasporă să afle despre oportunitățile de acasă, să se inspire din istoriile antreprenorilor care au reușit să crească afaceri de succes și să descopere domeniile cu potențial sporit de dezvoltare. În viitorul apropiat, astfel de evenimente vor avea loc la Paris, Padova, Berlin, Dublin și Madrid. 

 Cei interesați să participe la aceste evenimente, sunt îndemnați să completeze formularul: 

Paris, 2 iunie -  bit.ly/diaspora-invest-PARIS

Padova, 16 iunie - bit.ly/diaspora-Invest-PADOVA

Berlin, 23 iunie - bit.ly/diaspora-invest-BERLIN 

Evenimentele din Dublin și Madrid vor fi organizate în iulie și, respectiv, septembrie, urmând ca datele și înregistrarea să fie anunțate ulterior.