CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului, de Ziua profesională a Poliţiei: „Poliția Națională, alături de alte instituții, este în prima linie de apărare a democrației din Republica Moldova”

De Ziua profesională a Poliţiei Naţionale, Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe ofițerii și angajații civili ai Ministerul Afacerilor Interne cu ocazia celor 33 de ani de la crearea instituției. 

„Poliția lucrează pentru ca noi toți să fim în siguranță. Apreciez munca depusă de fiecare ofițer de poliție, vigilența și curajul de care dau dovadă în misiunea lor, mai ales în această perioadă cu un război la hotar și cu multe provocări în țară. Poliția Națională, alături de alte instituții, este în prima linie de apărare a democrației din Republica Moldova”, a declarat Președinta. 

Șefa statului le-a mulțumit polițiștilor pentru profesionalismul și dedicația cu care apără pacea, ordinea şi liniștea publică, drepturile şi libertățile fundamentale ale cetățenilor. La fel, și-a exprimat recunoștința pentru că, în timp ce alți cetățeni se vor bucura de sărbători, ei vor fi la datorie.

„Dragi polițiste și polițiști, la mulți ani! Să avem cu toții pace și mulțumire în case și să avem forța să mergem mai departe pe drumul nostru european”, a mai spus Președinta Maia Sandu.