În cadrul vizitei de lucru la București, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la congresul Partidului Popular European (PPE).
Șefa statului a vorbit în cadrul forumului despre importanța consolidării unității pentru apărarea democrației, păcii și libertății. „Istoria a arătat că agresivitatea nu dispare dacă îi întoarcem spatele. Dacă nu este oprită, agresivitatea revine întotdeauna, mult mai brutală și cu planuri mai cumplite. Acum nu este momentul să urmărim doar interesul nostru propriu, îngust. Acum este momentul să fim generoși. Acum este momentul să fim idealiști. Acum este momentul să apărăm ceea în ce credem cu adevărat cu toții – democrația, libertatea alegerii, pacea”, a punctat Președinta în discursul său.
Totodată, șefa statului a subliniat că PPE a fost întotdeauna cel mai puternic, cel mai angajat și cel mai de încredere susținător al integrării europene a Moldovei. „Voi ne-ați susținut în trecut în lupta noastră împotriva oligarhiei, împotriva capturării statului și a corupției. Astăzi, în fața agresiunii, contăm pe voi în calea noastră de aderare la UE”, a declarat Președinta Maia Sandu.
Congresul PPE a reunit la București mai mulți lideri europeni care și-au reafirmat susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru dezvoltarea economică și securitatea regională în cadrul întâlnirilor bilaterale cu Președinta Maia Sandu. Șefa statului s-a întâlnit cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și Președinta Confederației Elvețiene, Viola Amherd. De asemenea, lidera de la Chișinău a avut discuții cu Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, Premierul Luxemburgului, Luc Frieden, Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn și Alexander Dobrindt, șeful fracțiunii parlamentare UCS (CSU) din Bundestag.
Discursul integral poate fi citit aici - https://shorturl.at/abqCN