Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a primit-o astăzi pe doamna Cecilia Malmstrom, Comisar European pentru Comerț, aflată într-o vizită în țara noastră, cu prilejul aniversării de un an a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Discuțiile s-au axat pe stadiul reformelor din Republica Moldova și necesitatea continuării acestora, în vederea avansării agendei noastre europene. „Cunoaștem situația politică fragilă din Republica Moldova, dar reformele trebuie să continue. Lupta cu corupția și clarificarea aspectelor privind criza bancară vor duce la o colaborare mai intensă cu Uniunea Europeană, la crearea unui mediu favorabil și prielnic investițiilor” , a declarat Cecilia Malmstrom.
De asemenea, Comisarul European l-a asigurat pe Președintele Nicolae Timofti că Uniunea Europeană rămâne partenerul, susținătorul și prietenul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.
În context, Președintele Timofti și-a exprimat speranța că actuala coaliție pro-europeană se va concentra pe obiectivele de integrare europeană a Republicii Moldova, iar reformele vor continua.
„Situația politică actuală nu ne ajută să ne concentrăm și să urmăm obiectivele de integrare europeană, dar fără relații în strânse cu UE, Republica Moldova nu are perspective.”, a menționat șeful statului.
La întrevedere au mai fost discutate efectele Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) pentru regiunea transnistreană.
Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană la 27 iunie 2014. La 2 iulie 2014, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul de Asociere, iar începând cu 1 septembrie 2014, a început aplicarea provizorie a Acordului, inclusiv a ZLSAC.