CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Timofti a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Republica Moldova

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a avut astăzi, 11 septembrie a.c., o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, cu reședința la Chișinău, James D. Pettit.

Președintele Timofti și-a exprimat compasiunea față de evenimentele din 11 septembrie 2001, menționând că această tragedie a poporului american este o pagină neagră în istorie, care nu trebuie să se mai repete. În acest context, șeful statului a declarat că toate țările care sprijină democrația și drepturile omului trebuie să-și unească forțele în lupta împotriva terorismului și a unei noi amenințări la adresa umanității, reprezentată de organizația Stat Islamic.

Nicolae Timofti și James D. Pettit au abordat, de asemenea, evoluția evenimentelor publice recente din țara noastră, iar diplomatul american a reiterat susținerea SUA pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova.

Un alt subiect al discuțiilor l-a constituit rezolvarea conflictului transnistrean prin consensul tuturor părților antrenate în negocieri.