Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
În cursul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la situația actuală din Republica Moldova, la problemele cu care se confruntă salariații în țară, precum și organizațiile sindicale. În mod special au fost examinate propunerile ce țin de îmbunătățirea cadrului legislativ menit să sporească calitatea vieții cetățenilor și a condițiilor de muncă.
Un subiect separat al discuțiilor au constituit dificultățile care apar în legătură cu aprobarea și implementarea Legii 270 (salarizarea în sectorul public), dictată de insuficiența mijloacelor prevăzute în buget pentru acoperirea costurilor acestei legi. Igor Dodon a declarat că, în prezent, guvernul lucrează asupra rectificării bugetului, pentru a realoca sumele necesare pentru achitarea salariilor bugetarilor.
De asemenea, șeful statului a subliniat faptul că Președinția este gata să discute și să susțină propunerile sindicatelor privind modificarea Legii 270, precum și cele cu privire la pachetul de politică bugetar-fiscală pe anul viitor, în special cele ce țin de veniturile salariaților.
Membrii Comitetului Confederal al CNSM au menționat faptul că își doresc consolidarea colaborării cu Administrația Prezidențială, noul Guvern și Parlament în vederea eficientizării soluționării problemelor care prezintă interes pentru salariați.
Președintele țării a subliniat faptul că Instituția Prezidențială va elabora și promova politici menite să asigure protecția drepturilor salariaților și va acorda tot suportul necesar sindicatelor din țară. În context, Igor Dodon a subliniat că va institui o platformă permanentă de comunicare, astfel încît CNSM să poată sesiza Președintele țării în cel mai rapid și eficient mod.