CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

PreședinteleTimofti i-a acordat președintelui Federației Internaționale de Haltere Ordinul de Onoare

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a acordat, astăzi, 24 iulie a.c., președintelui Federației Internaționale de Haltere, Tamas Ajan, Ordinul de Onoare.

Distincția de stat i-a fost acordată domnului Tamas Ajan în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea și propagarea sportului în Republica Moldova, pentru contribuția substanțială la consolidarea bazei tehnico-materiale a sportului cu haltere și la evoluția reușită  a sportivilor în cadrul competițiilor internaționale.

Anterior ceremoniei, șeful statului a purtat o discuție cu domnul Tamas Ajan despre sportul cu haltere, făcând un schimb de opinii despre dezvoltarea acestui sport în Republica Moldova și pe plan mondial.

La ceremonie au mai luat parte președintele Federației de haltere din Republica Moldova, campionul olimpic Tudor Casapu, prim vice președintele Federației Internaționale de Haltere și Președintele Federației de Haltere din România, campionul olimpic Nicu Vlad, și alți oficiali.