Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat împreună cu familia la acţiunea tradiţională de comemorare a celor care au luptat în Marele Război pentru apărarea Patriei - „Regimentul Nemuritor”.
În acest an marșul a întrunit un număr de persoane mai mare ca niciodată. Zeci de mii de persoane purtînd panglici ale Sfîntului Gheorghe şi portrete ale soldaţilor participanți în război. Veterani în viaţă care au luptat în cel mai groaznic război, alături de nepoţi şi strănepoţi. Toţi participanţii la marş au avut dispoziţie de sărbătoare.
”Noi sîntem urmaşii Marii Victorii. Noi sîntem urmaşii eroilor-învingători. Nimeni niciodată nu ne va răpi această sărbătoare. Mă închin tuturor veteranilor - şi celor în viaţă, şi celor plecaţi de lîngă noi. Eroismul lor va rămîne în veci în memoria noastră”, a menționat Igor Dodon.
Totodată, în această dimineață, șeful statului a participat la ceremonia solemnă de depunere a florilor la Memorialul Gloriei Militare „Eternitate”, cu prilejul marii sărbători – Ziua Victoriei.
La ceremonie au mai participat preşedintele Parlamentului, prim-ministrul Republicii Moldova şi reprezentanţi ai corpului diplomatic, acreditat în Moldova.
”Indiscutabil, eroii zilei de astăzi sînt veteranii. Le cinstim eroismul, ne închinăm în faţa bărbăţiei lor şi păstrăm memoria celor care nu mai sînt printre noi”, a conchis Președintele țării.