Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu oficiali de rang înalt din cadrul Guvernului Elveției care se afla într-o vizită la Chișinău în perioada 16-18 aprilie.
În cadrul ședinței părțile au discutat subiecte cu rivire la noua Strategie de Cooperare între Elveția și Republica Moldova pentru anii 2018-2021 elaborată de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), în baza căreia Elveția va oferi Republicii Moldova asistență tehnică în valoare de 50.9 de milioane de franci elvețieni.
Domeniile prioritare în care vor fi investite sursele financiare alocate de Elveția sunt: guvernare locală, sănătate, dezvoltare economică și ocuparea forței de muncă, proiecte culturale, ș.a.
În context, șeful statului a mulțumit Guvernului Elveției pentru asistența tehnică substanțială acordată Republicii Moldova și aexprimat gratitudine partenerilor elvețieni pentru contribuția la dezvoltarea social-economică a țării noastre.
Igor Dodon a menționat că această Strategie este foarteimportantă pentru Moldova și a dat asigurări că va susține și promova insistent realizarea acesteia în țara noastră.
Totodată, Președintele țării și-a exprimat interes pentru implementarea practicii bogate a Elveției în menținerea statutului internațional de neutralitate. În acest sens șeful statului a informat colegii elvețieni despre intenția de a organiza în luna iulie la Chișinău o conferință internațională la nivel de experți pe tematica neutralității, invitînd la acest eveniment și experții din Elveția.