CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a semnat necrologul în memoria epigramistului și scriitorului Efim Tarlapan

Necrolog

 

La 8 decembrie curent s-a stins din viaţă epigramistul și scriitorul Efim Tarlapan, „Maestru al Literaturii”, cavaler al Ordinului de Onoare al Republicii Moldova.

 

Născut la 17 mai 1944 în satul Măgurele, județul Bălți, Efim Tarlapan este unul dintre cei mai prolifici scriitori, cu peste 60 de titluri de carte, scrieri originale, antologii, o parte dintre acestea fiind unice în literatura română. De asemenea, scriitorul a realizat traduceri din literatura universală, printre care satire, fabule, parodii, miniaturi epigramatice și versuri pentru copii. „Alfabetul – ghicitoare”, o bijuterie de carte cu eseuri și aforisme, este foarte îndrăgită de copii, păstrând viu flerul aforistic inconfundabil al maestrului, care i-a dus faima departe de hotarele țării.

Pentru munca sa literară, Efim Tarlapan a primit recunoaștere națională și internațională. Poetul a fost distins cu titlul de „Maestru al Literaturii” (1996) și „Ordinul de Onoare” (2010) în Republicii Moldova, iar în România a fost desemnat Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca (1997) și Membru de Onoare al Uniunii Epigramiștilor (1997).

Își face debutul în creația literară în 1968 prin miniaturi epigramatice publicate în presă, continuând în 1974 cu debutul editorial „Scuzați pentru deranj...”. A fost membru al Uniunii scriitorilor din URSS (din 1976), al Uniunii scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii scriitorilor din România (din 1997).

A deţinut funcţia de redactor literar la ziarul „Viaţa satului”, la radioul național, la Editura „Lumina” şi săptămânalul „Literatura şi arta”.

Printre multitudinea de scrieri originale și antologii se numără: „O antologie cronologică a aforismului românesc de pretutindeni”, „Marea antologie a epigramei românești”, „Câte-o poantă de căciulă”, „Două florilegii unice”, „Lănțișorul cu cheițe”, „Zâmbete cu supliment”, „Cu muza altora în brațe”, Râsul lumii la români”, etc.

„Marea antologie de epigrame românești” este cea mai completă lucrare de acest gen apărută în perioada post-belică. Capacitatea lui Efim Tarlapan de a exprima în manieră abilă cea mai sofisticată ironie și, simultan, cu energie inepuizabilă, este rar întâlnită la autorii contemporani de scrieri satirice.

Efim Tarlapan s-a impus ca unul din cei mai importanți epigramiști români din toate timpurile. Poezia sa împletește în sine arta de a transmite cititorului buna dispoziție, cu profunde aspirații ale generației pe care o reprezintă. Un adevărat maestru al cuvintelor, Efim Tarlapan rămâne unul din creatorii profunzi ai genului satiric, un adevărat promotor al valorilor morale și artistice.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova

Andrian Candu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova

Gheorghe Brega, Prim-ministru interimar al Republicii Moldova

Monica Babuc, Ministrul Culturii în exerciţiu

Arcadie Suceveanu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor


Rudele, colegii şi prietenii îşi vor putea lua rămas bun de la cel care a fost Efim Tarlapan la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla, unde va fi depus corpul neînsufleţit al scriitorului, la 10 decembrie, începând cu ora 17.00, în cadrul unei slujbe religioase oficiate de un sobor de preoţi, condus de părintele Ioan Ciuntu.

Funeraliile şi mitingul de doliu vor avea loc pe data de 11 decembrie curent, între orele 10.00-12.00, în holul Uniunii Scriitorilor de pe str. 31 august 98. Ulterior, corpul neînsufleţit al scriitorului va fi aşezat la locul său de veci la Cimitirul Central din strada Armenească.