Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a început vizita de două zile în Letonia, unde participă la summit-ul Parteneriatului Estic, cu o întrevedere la Riga cu președintele Letoniei, Andris Bērziņš.
Cei doi șefi de stat au făcut un schimb de opinii despre agenda summit-ului Parteneriatului Estic și au trecut în revistă realizările și perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova.
Președintele Timofti a prezentat prioritățile de dezvoltare a țării noastre pentru următoarea perioadă, remarcând importanța solidarității din partea statelor membre ale Uniunii Europene de care are nevoie Republica Moldova pentru a avansa pe calea reformelor.
Nicolae Timofti i-a mulțumit omologului său leton pentru susținerea politică acordată până în prezent țării noastre și, în particular, pentru ratificarea de către Letonia a Acordului de Asociere încheiat între Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Președintele Letoniei, Andris Bērziņš, a reiterat sprijinul pe care Letonia îl va acorda Republicii Moldova. „Suntem deschiși să ajutăm Republica Moldova în calea sa europeană”, a spus Andris Bērziņš.
Au fost abordate, de asemenea, aspecte ale relației bilaterale și ale situației regionale.