Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Sănătății Mintale, care este marcată astăzi. Șefa statului ne îndeamnă să avem grijă de corpul și de mintea noastră.
„Această zi ne alertează asupra unei probleme tot mai frecvente a vremurilor noastre și ne spune, totodată, că este important să cerem ajutor, dacă ne confruntăm cu ea. Afecțiunile ce țin de sănătatea mintală sunt la fel de serioase ca și problemele de inimă sau de stomac. I se pot întâmpla oricui, la orice vârstă, iar timpurile grele prin care trecem, marcate și de pandemie, ne-au acutizat fricile pentru noi și pentru oamenii dragi”, a menționat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului ne îndeamnă să vorbim unii cu alții, iar dacă observăm că o persoană apropiată trece prin momente grele, să ne implicăm. „Să o întrebăm cum se simte, cum o putem ajuta și să o îndrumăm la un specialist. Avem 40 de Centre comunitare de sănătate mintală în raioanele și orașele din toată țară - bateți la ușa lor, dacă simțiți că dificultățile de ordin emoțional vă depășesc. Societățile puternice trec de perioadele de criză doar împreună, doar dacă oamenii sunt uniți și solidari”, se arată în mesajul doamnei Maia Sandu.