Președintele Republica Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu domnul Stanislav Zasi, secretar de stat al Consiliului de Securitate al Republicii Belarus, care întreprinde o vizită de lucru în țara noastră.
În cadrul dialogului, oficialii au discutat mai multe subiecte din agenda bilaterală, dar și situația cu privire la securitatea regională.
Șeful statului a salutat nivelul înalt de cooperare cu autoritățile belaruse, stabilit, în special, în rezultatul vizitelor reciproce ale Președinților celor două țări. Interlocutorii au constatat poziția de furnizori de securitate pe care o ocupă cele două state în contextul instabilității regionale și necesității de soluționare a tuturor conflictelor în baza principiilor dreptului internațional și a consensului pluripartit.
Totodată, șeful statului a reiterat determinarea fermă a instituției prezidențiale de a promova o politică externă echilibrată și de a dezvolta relații de bună colaborare atît cu Estul, cît și cu Vestul, în baza statutului constituțional de neutralitate permanentă.