CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu, în cadrul Platformei de Parteneriat pentru Moldova: „Pentru a accelera progresul nostru, avem nevoie de susținerea continuă a partenerilor”

Republica Moldova găzduiește, astăzi, cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova. Președinta Maia Sandu a subliniat, în fața reprezentanților celor peste 60 de țări și organizații internaționale reunite la Chișinău, că doar împreună, cu sprijinul prietenilor noștri, putem construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii. 

„Viitorul Moldovei nu se clădește peste noapte, dar fiecare pas pe care îl facem ne apropie de o țară stabilă, europeană, în care fiecare cetățean trăiește cu demnitate și siguranță. Aceasta este calea noastră – un drum al curajului, al muncii și al parteneriatelor puternice. Le-am reamintit tuturor participanților un proverb pe care îl cunoaștem încă din copilărie: „Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulți puterea crește!”. Moldova a demonstrat de nenumărate ori că poate depăși orice obstacol, dar pentru a accelera progresul nostru, avem nevoie de susținerea continuă a partenerilor noștri. Zeci de țări și organizații s-au mobilizat să fie alături de noi, pentru că împreună suntem mai puternici”, a declarat șefa statului.

Republica Moldova este mai hotărâtă ca niciodată să rămână pe calea păcii, stabilității și prosperității, a remarcat Președinta Maia Sandu care a mulțumit tuturor celor care sunt alături de Moldova și datorită cărora țara noastră devine mai puternică și mai unită. 

Mesajul integral al Președintei poate fi citit aici.