CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de condoleanțe transmis de președintele Timofti președintelui Franței, François Hollande

EXCELENŢĂ,

Cu adâncă tristețe am aflat despre atentatele sîngeroase de la Paris, care s-au soldat cu numeroase pierderi de vieți omenești și persoane rănite.

În această perioadă tragică pentru poporul francez și pentru întreaga civilizație, permiteți-mi să Vă exprim, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, cele mai profunde gânduri de compasiune și solidaritate, iar familiilor îndoliate, sincere condoleanţe.

Suntem alături în condamnarea viguroasă a oricăror acte de violență, fiind greu de realizat dimensiunea nenorocirii pricinuite de aceste acte teroriste, care trebuie să aibă o replică energică și fermă din partea Europei.