Iuri Harmelin, conducător, și mai mulți actori din cadrul Teatrului de pe strada Trandafirilor au primit distincții de stat

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ceremonia de inaugurare a ediţiei a IX-a a Festivalului-laborator Internaţional al teatrelor de cameră şi spectacole de forme mici “MOLDFEST.RAMPA.RU”, care este organizat de Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „Teatrul de pe strada Trandafirilor”, în perioada 2-8 decembrie curent, la Chișinău.

Acest festival a devenit un brand specific al Republicii Moldova, fiind înalt apreciat de criticii şi experţii de teatru din străinătate.

Pe durata de nouă ani, cît „Teatrul de pe strada Trandafirilor” organizează acest eveniment, la festival au participat critici de teatru, experţi în domeniu şi colective artistice teatrale din circa 30 de ţări ale lumii. În ediția cirentă participă oaspeţii veniți din Rusia, Ucraina, Belarus, Germania, Israel, Elveţia, Italia, Serbia, Armenia, Kazahstan, Spania, Letonia.

Șeful statului a adresat un cuvînt de salut oaspeților şi participanților la eveniment cu ocazia inaugurării festivalului. Președintele le-a dorit succes tuturor împătimiților de arta scenică multă inspiraţie şi realizări profesionale. Igor Dodon a mulţumit tuturor maieștrilor scenei, pentru păstrarea și promovarea tradiţiilor, pentru înalta ținută artistică a spectacolelor, pentru deschiderea de noi orizonturi în domeniul creaţiei.

În semn de apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea și promovarea artei teatrale, pentru contribuție substanțială la afirmarea valorilor culturale și înaltă măiestrie artistică, președintele a comunicat că a semnat un Decret prin care a conferit:

„Ordinul Republicii” - domnului Iurie HARMELIN, conducător artistic și regizor,

Ordinul „Gloria Muncii” – doamnei Maria MADAN, actriţă,

Titlul onorific „Artist Emerit” următorilor actori:

Vasilii PAVLENCO

Alexandru PETROV

Olga SAVELIEVA (Sofrikova).

Menționăm că Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „Teatrul de pe strada Trandafirilor” curînd va împlini 40 de ani de la fondare. Instituția culturală este un proiect de autor inedit pentru ţara noastră şi chiar pe plan european – teatrul a fost fondat din inițiativa unei singure persoane, de Iuri Harmelin, care și astăzi este conducătorul teatrului.

În incinta teatrului a fost creat un sistem complex de instruire: teatrul constituie bază de instruire scenică pentru un liceu din oraș şi pentru facultatea de teatru a Universității Slavone. Teatrul e un participant activ la mişcarea festivalieră, reprezentînd Moldova la cele mai de rezonanță întruniri ale colectivelor teatrale.