Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a discutat cu cetățenii moldoveni care locuiesc acolo.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a discutat cu cetățenii moldoveni care locuiesc acolo.
Aflată în vizită de lucru la Dublin, șefa statului a discutat cu președintele Irlandei, Michael D. Higgins, și cu premierul irlandez, Simon Harris.
În perioada 17-18 iulie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat în Marea Britanie, unde a participat la summitul Comunității Politice Europene.
Președinta Maia Sandu se află, în aceste zile, în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, unde participă la summitul Comunității Politice Europene, găzduit de Prim-ministrul britanic, Keir Starmer.
Șefa statului efectuează, în perioada 17-18 iulie, o vizită de lucru în Marea Britanie, iar pe 19 iulie va merge în Irlanda.
Președinta Maia Sandu le-a înmânat, astăzi, drapelul celor 26 de sportivi, care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice de la Paris.
Reprezentanții mass-media sunt invitați la Ceremonia de înmânare a drapelului de stat Lotului Olimpic Național pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.