Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întâlnire cu autorii celor mai originali și mai creativi Pomi de Crăciun din țară. La Președinție au fost invitate echipele care au adunat cele mai multe voturi din totalul de peste 90 de fotografii, venite în ultimele săptămâni în cadrul acțiunii „Împodobește-ți bradul în localitatea ta!”, lansată de șefa statului.
Președinta Maia Sandu a apreciat, împreună cu consilierii prezidențiali, ingeniozitatea lui Alexandru Pătraș din satul Pohoarna, raionul Șoldănești, care a creat un Pom de Crăciun din conuri de pin, dar și creativitatea echipei de la Biblioteca Publică din Mândrești, Telenești, care împreună cu meșterul popular Olga Ropot a făcut un brad din cărți. Şefa statului i-a cunoscut și pe elevii Gimnaziului din Zăicana, Criuleni, al căror brad din baloane colorate a fost parte a campaniei de caritate „Din inimă pentru Adrian”. Echipei de la Zăicana i s-a alăturat și Adrian Portărescu, căruia îi este dedicată această campanie. Președinta i-a urat multă sănătate tânărului, menționând că a sesizat Ministerul Sănătății cu privire la problema sa de sănătate, având speranța că va fi găsită o soluție pentru a-l ajuta.
„I-am felicitat pentru efortul depus la crearea unui Pom de Crăciun original și le-am mulțumit pentru implicarea activă, de la mic la mare, în viața comunității lor. De fiecare dintre noi depinde cum va arăta satul sau orașul în care trăim”, a afirmat Președinta Maia Sandu.