Anna Komorowska și Margareta Timofti au participat la deschiderea Festivalului „Primăvară Poloneză în Moldova”

Primele Doamne a Poloniei și a Republicii Moldova, Anna Komorowska și Margareta Timofti, au participat astăzi, 17 mai a.c., la deschiderea celei de-a paisprezecea ediții a Festivalului „Primăvară Poloneză în Moldova”, organizat de diaspora poloneză, cu sprijinul Ambasadei Republicii Polone la Chișinău.
 
La evenimentul desfășurat la Teatrul „Ginta Latină” din capitală au participat formații artistice ale comunității poloneze din nordul Republicii Moldova, Găgăuzia și regiunea transnistreană, precum și din Chișinău.
 
Anna Komorowska a salutat participanții la festival, menționând că asemenea acțiuni culturale contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie între popoarele noastre.
 
La rândul său, Margareta Timofti a declarat că evenimentul îmbogățește  peisajul cultural al țării noastre, oferind un bun prilej de a face cunoștință cu activitatea diasporei poloneze.
 
În după-amiaza acestei zile, Anna Komorowska și Margareta Timofti au depus flori la Placa comemorativă “Lech Kaczynski”a de pe faţada Bibliotecii poloneze “Adam Mickiewicz” din capitală, situată pe strada ce poartă numele regretatului preşedinte polonez, decedat în catastrofa aviatică de la Smolensk.