- Anunț privind organizarea concursului de selectare a candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rîndul Societății Civile

Anunț

Urmare deciziei Comisiei pentru organizare şi desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcției de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rîndul societății civile, desemnat de către Președintele Republicii Moldova (Procesul-verbal nr.2 din 16 februarie 2018), pe motivul neîntrunirii numărului minim necesar al dosarelor pentru desfășurarea concursului, a fost prelungită cu zece zile data-limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs, pînă la 25 ianuarie 2018;
Totodată, etapa a doua concursului - interviul în vederea testării cunoaşterii domeniului și a aspectelor privind exercitarea atribuţiilor funcţionale în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor – va fi desfășurată la 2 februarie 2018.

 

În temeiul art.69 alin.(4) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, de către Președintele Republicii Moldova, prin Decretul nr.548-VIII din 29 decembrie 2017 (Monitorul Oficial nr.471-472 din 30 decembrie 2017) a fost aprobat Regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcției de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rîndul societății civile, desemnat de către Președintele Republicii Moldova.

Astfel, instituția prezidențială aduce la cunoștința subiecților interesați despre desfășurarea concursului pentru suplinirea funcției de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rîndul societății civile, desemnat de către Președintele Republicii Moldova,  în incinta Reședinței de Stat a Republicii Moldova, str. N. Iorga 23.

Candidații, urmează să depună dosarele de participare la Aparatul Președintelui Repuplicii Moldova.

Concursul pentru suplinirea funcției de membru al Consiliului Superior  al Procurorilor constă în:

  1. preselecţia candidaţilor, care presupune verificarea, în baza dosarelor depuse, a întrunirii condiţiilor stabilite de participare la concurs;
  2. interviul, susţinut în faţa Comisiei în vederea testării cunoaşterii domeniului și a aspectelor privind exercitarea atribuţiilor funcţionale în calitate  de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor pot candida persoanele care corespund următoarelor cerinţe:

a)    deţine cetăţenia Republicii Moldova;

b)   are capacitatea de exerciţiu deplină;

c)    posedă studii superioare juridice;

d)   are experiență în domeniul dreptului de cel puțin 3 ani;

e)    se bucură de o reputație ireproșabilă, în condițiile art.20 alin.(2)  al Legii cu privire la Procuratură;

Dosarul candidatului urmează să conțină:

a)    cererea de înscriere la concurs;

b)   scrisoarea de motivare;

c)    curriculum vitae;

d)   copia de pe actul de identitate;

e)    copia de pe diploma de studii superioare complete în drept sau echivalentul acesteia şi alte acte de studii relevante;

f)     copia actelor care confirmă experiența în cîmpul muncii (carnetul de muncă, contractul, etc.)

g)    cazierul judiciar;

h)   certificatul medical de sănătate (f86), inclusiv narcologic şi psihiatric.

i)      declarația de integritate, conform anexei la Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate

Regulamentul, cerințele și lista actelor necesare pentru participare la concurs puteți vedea aici.