CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a înmînat înalte distincții de stat unui grup de cetățeni

Astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată la Președinție, Igor Dodon a înmînat înalte distincții de stat unui grup de cetățeni ai Republicii Moldova, conferite anterior prin decrete prezidențiale.

Persoanele care s-au învrednicit de ordine și medalii, sunt cetățeni ai Republicii Moldova care activează în diverse domenii iar pe parcursul anilor s-au remarcat prin muncă îndelungată și prodigioasă, merite deosebite față de stat și executare ireproșabilă a atribuțiilor profesionale.

În context, șeful statului a menționat că va susține și încuraja în continuare oamenii care prin profesionalism și dedicație contribuie la dezvoltarea și prosperarea statului nostru.

De asemenea, Igor Dodon a reiterat faptul că la baza deciziilor privind persoanele care vor fi decorate, mereu va sta meritul profesional și civic, dar niciodată criteriul politic.

În final, Președintele a adresat celor prezenți sincere felicitări cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște.